Noutati juridice

Al catelea citititor esti?

ITI PLACE? FII ALATURI DE NOI CU UN LIKE!

24 aprilie 2013

CE TREBUIE SA STIM DESPRE EXECUTAREA SILITA?

Buna ziua dragii nostri. Astazi propun sa dezbatem, in aceiasi termeni pe intelesul tuturor, notiunea de executare silita. Aceasta forma de recuperare a unor debite (datorii) este extrem de la moda in zilele noastre si sondajele triste spun ca cel putin 6 din 10 romani se confrunta anual cu una dintre modalitatile de executare silita, insa cat de multi stiu ce este sau ce presupune executarea silita, cine o poate solicita si care sunt conditiile de valabilitate ale acesteia si mai ales care sunt drepturile celor executati. Intentionam sa dechidem o serie de subiecte pe aceasta tema, pe viitor, asa ca in materialul de astazi vom vorbi doar de aspectele generale care caracterizeaza aceasta metoda de recuperare a unor debite/datorii. Sa incepem.

1. Ce este executarea silita, cine o cere si cine o duce la indeplinire?

Conform Codului de procedura civila (atat cel vechi cat si cel nou, mai "sufos" in materie) executarea silita este o metoda juridica de recuperare a unor debite/datorii care au fost stabilite prin titluri executorii precum hotarari/sentinte ale instantelor de judecata, contracte notariale de bunuri sau bani, credite bancare, si alte situatii identice.

Executarea silita presupune, in primul rand, existenta unui titlu executor valabil si legal investit, in al doilea rand neexecutarea de bunavoie a obligatiilor asumate de debitor, in al treilea rand existenta unei cereri de executare silita formulate de creditorul de drept la un executor judecatoresc, in al patrulea rand, indeplinirea unor conditii de forma si fond in procedura de executare.

Prin urmare - executarea silita incepe la cererea unui creditor si este dusa la indeplinire de catre un executor judecatoresc.

2. Cum se face executarea silita?

Executarea silita inceputa la cererea unui creditor se poate face prin toate mijloacele posibile, asta insemnand - POPRIRE, SECHESTRU, VANZARE DE BUNURI MOBILE SAU IMOBILE, deci creditorul nu poate fi conditionat sa aleaga doar o singura cale, cat nu ii este interzis sa le aleaga pe toate, ceea ce inseamna ca odata inceputa executarea silita, aceasta se poate realiza prin orice mijloc pana la acoperirea sumelor pretins datorate.

3. Ce este titlul executoriu?

Titlul executoriu este actul care deschide dreptul de executare silita. Acesta poate fi o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, sau un contract notarial de orice fel care naste o obligatie, fie un contract de credit bancar, fie procesele verbale emise de executorii judecatoresti, chiar si contractele de asistenta juridica ale avocatului, deci acele acte care, prin lege sunt considerate titluri executorii.

Nu vor fi titluri executorii actele facute de mana intre persoane, decat daca asupra valabilitatii lor s-a pronuntat anterior o instanta de judecata. De exemplu - nu vom putea executa silit un prieten/vecin/ruda/samd cu care am facut un act de imprumut la noi acasa, cu sau fara prezenta unui martor.

4. Ce obligatii se pot executa silit?

Conform Noului Cod de Procedura Civila pot fi executate silit obligatiile care constau in sume de bani, bunuri sau valori, desfiintarea unei constructii, a unei plantatii sau a unei lucrari, incredintarea minorului, stabilirea locuintei si vizitarea acestuia, penalitati, dobanzi, cheltuieli de judecata sau executare, evident rezultate dintr-un titlu executoriu.

5. Executorul poate mari valoarea sumelor datorate initial?

Da, executorul are posibilitatea sa aplice dobanzi, penalitati sau alte sume doar daca prin titlul executoriu s-au stabilit aceste drepturi, chiar daca nu s-a indicat cuantumul acestora. 
In cazul in care titlul executoriu nu a acordat dobanzi/penalitati sau alte daune, executorul poate sa dispuna actualizarea sumelor datorate, indiferent de unde provine aceasta. Aceasta "actualizare" va presupune recorectarea sumelor datorate in rapot cu rata inflatiei.
La toate executarile silite se va adauga, suplimentar, cheltuielile ocazionate de executare - onorariu de executor, taxe si timbre judiciare, onorariu de avocat asistent in executare, onoariu experti, etc. Aceste sume suplimentare sunt in sarcina debitorului executat silit ca o sanctiune a nerespectarii obligatiei de bunavoie si sunt obligatorii de acoperit, singura exceptie in care nu vor mai fi datorate este doar incetarea executarii din cererea creditorului.

6. Cum incepe executarea silita?

In majoritatea cazurilor executarea silita incepe printr-o somatie. Daca in vechiul cod civil somatia era mult mai bine aspectata, in noile prevederi aceasta a devenit, din punctul nostru de vedere.. mai mult o formalitate.
Aceasta somatie, emisa de executorul judecatoresc, va aduce la cunostinta ca s-a solicitat executarea silita impotriva dvs si va notifica plata sumelor sau restituirea bunurilor, sau demolarea, etc, intr-un termen de __ x zile, convenit cu creditorul. Practica face ca termenul acordat sa fie intre 5-15 zile.

In cazul in care, pana la implinirea termenului acordat, nu executati obligatia somata, excutorul va proceda la executarea propriu-zisa, fie va emite popriri in conturile bancare sau pe salariile identificate la angajator, fie va identifica bunurile care produc venituri (chirii, arenzi, etc) si la notifica acestora infiintarea popririi si le solicita indisponibilizarea sumelor pe care vi le datoreaza in contul executarii, fie va dispune identificarea bunurilor dvs si demararea procedurilor de vanzare la licitatie, etc. 

Toate aceste "cai" de executare pot incepe separat sau pot incepe toate in acelasi timp, creditorul avand dreptul de a opta asupra acestor variante. Practica arata ca executarea incepe in 90% din cazuri sub toate formele de executare

7. In cat timp se perima executarea silita? 

Sa stabilim intai ce inseamna "perimare". Perimarea este o sanctiune aplicata tuturor proceselor judiciare si tuturor fazelor incepute de oricare persoana daca procedura respectiva a ramas in nelucrare, o anumita perioada de timp - sensul perimarii este acela de a iesi din uz, a nu mai fi actual.

Prin urmare, ca am stabilit si ce inseamna "perimare", trebuie sa stiti ca aceasta sanctiune afecteaza si executarea silita daca vreme de 6 luni de la depunerea cererii de executare, creditorul/executorul nu face niciun act de executare. De exemplu: se depune cerere de executare pe data de 10 mai si vreme de 6 luni nu se emite nicio procedura - somatie, poprire, etc, sau se emit aceste faze, insa dupa ce se primesc, vreme de 6 luni nu se mai intampla nimic - exemplu: primiti o somatie si apoi este liniste vreme de 6 luni de la primire. Nota: aceste termene cel mai bine vi le verifica un avocat, atunci cand este cazul.

Efectul perimarii presupune desfiintarea tuturor actelor de executare incepute, dar nefinalizate.

8. In cat timp se prescrie executarea silita?
Intrucat am mai vorbit si in alte articole despre prescriptie - o alta sanctiune de drept care afecteaza insusi dreptul pretins si presupune anularea acestuia - termenul general de prescriptie este, si in acest caz, de 3 ani de la momentul la care creditorului i s-a nascut dreptul de executare.

Cand se naste dreptul de executare? In momentul in care titlul executoriu devine valabil - fie prin implinirea termenului (de ex. ati avut un contract de imprumut a carui restituire trebuia facuta la data X, data X devine ziua nasterii dreptului de executare), fie data investirii hotararii judecatoresti ce a nascut obligatia, etc. 

De aceea am spus si spun mereu: aveti grija sa va uitati intotdeauna la termenul acesta - pe care, evident ca un avocat vi-l poate calcula cel mai bine. 

9. Ce putem face cand primim acte de executare silita?
In momentul in care ati primit orice act de executare, indiferent de forma si denumirea acestuia (n.n. somatie, notificare, poprire, publicitate de vanzare la licitatie, etc) aveti dreptul sa faceti contestatie la executare.

Despre contestatia le executare silita, drepturile si obligatiile din acest moment inainte le puteti gasi in articolul dedicat acesteia, pe care il puteti deschide AICI

Cam atat pentru astazi, speram ca si de aceasta data informatiile furnizate au fost pe intelesul tuturor si, mai ales, ca va sunt de maxima utilitate.

4 comentarii:

  1. Buna ziua Doresc sa stiu daca un contract de garantie facut intre 2 persoane doar in prezenta avocatului si amprentat cu bulina rosie a acestuia poate constitui o baza solida pentru executarea silita.cONTRACTUL NU ESTE LEGALIZAT LA NOTARIAT.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Contractul de garantie atestat de avocat nu are calitatea de titlu executoriu, si nu il puteti pune in executare, decat dupa investirea cu titlu executoriu, ceea ce presupune o judecata inainte.

      Ștergere
  2. Un articol succint si cu toate acestea foarte explicit. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un articol explicit! Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere

AI O INTRABARE? ADRESEAZ-O AICI!
Reguli inainte sa ne scrii:
- Citeste cu atentie articolul
- Citeste Regulamentul Site-ului
- Nu folosi prescurtari sau abrevieri de genul mn, dak, adik, dc, etc
- Nu folosi litere mari si incearca sa adresezi o intrebare coerenta.
- Limiteaza-te la maxim 6 randuri, spatiul nu ne permite sa publicam povestile mai lungi si vor fi eliminate

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...