Noutati juridice

Al catelea citititor esti?

ITI PLACE? FII ALATURI DE NOI CU UN LIKE!

12 februarie 2014

CUM SE CALCULEAZA PRESCRIPTIA GENERALA?

Dragii nostri, intrucat primim foarte multe intrebari privind modul de calcul al prescriptiei, gasim util sa va "invatam" cum sa o calculati singuri, fara prea mult efort si sigur. Totodata, pentru cei ce nu au auzit pana astazi despre acest cuvant "prescriptie", cu siguranta vor intelege ce inseamna, ce presupune si cum se foloseste aceasta situatie juridica. Ne propunem astazi sa discutam, pe limbajul tuturor, despre o notiune de drept foarte des intalnita. Sunteti pregatiti sa va luati notite? Sa incepem iute, caci avem multe de povestit...

1. Ce este "prescriptia"?

Initial, prescriptia extinctiva (caci asa este termenul sau academic) si-a gasit prima definitie in Decretul Lege 167/1958, care, adnota ca prescriptia inseamna stingerea dreptului material la actiune. In actualul Cod Civil aceasta nu mai are o definitie proprie, insa, in acceptiunea generala, inseamna acelasi lucru.

2. Ce inseamna "stingerea dreptului material la actiune"?

Ca sa definesc aceasta sintagma, voi face o mica explicatie. Prin urmare, orice pretentie o avem noi catre cineva, sau cineva catre noi, inseamna drept material. De ce "material"? Pentru ca pretentia care poate exista trebuie sa fie materializata in bani. Deci, daca vorbim de "prescriptie", trebuie sa vorbim despre materie - bani sau bunuri care pot fi materializate. Asadar, stingerea dreptului material la actiune inseamna decaderea din dreptul celui ce avea aceasta posibilitate de recuperare, prin efectul prescriptiei. 

Daca tot nu s-a inteles clar, am sa va exemplific un caz concret: sa presupunem ca cineva v-a imprumutat cu bani, bani care ati fi trebui sa-i restituiti in 20 de zile. Totodata, sa prespunem ca la data restituirii, dvs, din varii motive, nu i-ati restituit respectivului. Ei bine, din ziua 20 se naste dreptul celui ce v-a imprumutat sa isi execute dreptul de a primi banii inapoi, adica i se naste dreptul material, despre care vorbeam anterior. 

Bun, prin analogie, stingerea dreptului material va insemna pierderea dreptului de a-si mai primi banii inapoi. Acum cred ca este foarte limpede. 

3. Dar, cum este posibil sa piarda dreptul de a isi mai primii banii inapoi? 

Ei bine da, la asta foloseste prescriptia - il scoate pe creditor din dreptul de a isi mai recupera drepturile. Este o sanctiune a lipsei de diligenta, per general, cat si o decadere din drepturi in termeni juridici. Asta inseamna ca acesta, desi banii ii apartin, nerespectand termenul general de prescriptie a fost scos din drepturile sale. Adica, da, debitorul este "curat" de orice datorie.

4. Care este termenul GENERAL de prescriptie?

Atat prin Decretul Lege 167/1958, cat si prin art 2517 din Noul Cod Civil, termenul general de prescriptie este de 3 ani. Asta inseamna ca, orice creditor are la dispozitie 3 ani sa-si recupereze creanta, sau sa faca acte de dispozitie in sensul recuperarii acesteia, termen dupa care drepturile sale s-au pierdut.

Evident ca legea prevede si alte termene de prescriptie
- de 1 an, pentru situatiile enumerate in art. 2520 NCC, care vizeaza si vanzatorii in cazul platii marfurilor, vanzarea de bilete, transporturile terestre, samd
- de 2 ani, pentru situatiile legate de asigurare/reasigurare sau intermedieri, conform art. 2519 NCC
- de 5 ani, pentru datoriile fiscale, sau alte taxe bugetare
- de 10 ani, pentru motivele prevazute in art 2518 NCC, etc. 
insa astazi vorbim exclusiv despre cea "clasica", generala de 3 ani - cel mai des intalnita si folosita prescriptie.

Evident, exista si drepturi imprescriptibile - adica care nu se prescriu - dar nu vom vorbi nici despre ele astazi. Acestea sunt in principal drepturile de proprietate. 

5. Cum calculam prescriptia? 

Conform Noului Cod Civil - cat si vechilor reglementari - prescriptia incepe sa "curga" de la data la care creditorul a cunoscut nasterea drepturilor materiale. 

Ce inseamna "nasterea"?! Adica data la care cineva trebuia sa ii restituie "ceva", conform conventiei intre acestia. Revenind la exemplul anterior dat, cei 3 ani vor incepe sa curga din ziua 20 si vor "expira" dupa 3 ani, adica in ziua 20 a celui de-al III-lea an. 

In situatiile in care restituirea se va face in "rate", termenul de prescriptie se calculeaza pentru fiecare rata in parte (!!). Adica, am contractat un imprumut cu plata in rate lunare? Atunci fiecare scadenta, la fiecare luna, naste propria sa prescriptie, de 3 ani. De exemplu: 20 ianuarie 2014, se va prescrie in 20 ianuarie 2017, 20 februarie 2014 in 20 februarie 2017, etc.

6. Ce anume opreste prescriptia? 

Da, prescriptia se poate stagna (suspenda) sau relua de la zero ori de cate ori intervin anumite conditii impuse de lege. Daca regula generala prevede cursul lin, neintrerupt, regula speciala ii da posibilitatea opririi acesteia atunci cand se fac anumite acte de executare, in interiorul termenului de prescriptie.

Suspendarea (sau stagnarea) se aplica in cazurile prevazute in art. 2532 NCC:

1. între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt;
2. între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară;
5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia;
6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie;
7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;
8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului;
9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie;
10. în alte cazuri prevăzute de lege.

IMPORTANT! 
Orice suspendare a prescriptiei, la momentul la care aceasta oprire a incetat, prescriptia incepe sa curga de unde a ramas. 

Intreruperea prescriptiei survine in cazurile prevazute de art. 2537 NCC

1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie;
3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere;
5. în alte cazuri prevăzute de lege.

IMPORTANT! 
Orice intrerupere a prescriptiei presupune inceperea unui nou termen de prescriptie!

Ce inseamna asta?! Inseamna ca, daca sunt intrunite conditiile cerute de lege, chiar daca au trecut pana in cel mult 3 ani, dreptul material la actiune al creditorului nu este prescris (!) Acesta se "reinnoieste" cu inca 3 ani.

NOTA BENE: Mare atentie acelora care se regasesc in situatia prevazuta la art 2537, punctul 1 - cu societatile de recuperari, care va suna si va impun/sau va sugereaza/sau va "ademenesc" - sa acceptati o datorie pe care o cunoasteti mai veche de 2,6 ani (!!!) Ajutati-va singuri sa depasiti problemele, inainte ca acestea sa excaladeze! Orice acord de esalonare sau recunoastere pe care il faceti, chiar si telefonic, poate echivala cu intreruperea prescriptiei si adunarea unui nou termen de 3 ani la debitul deja in prag de prescriptie.

Prin urmare, dragii mei, este foarte recomandat sa va cunoasteti bine drepturile si, chiar daca nu aveti studii de specialitate juridica, sa puteti - macar ideologic - sa descoperiti singuri cum se poate face, pentru a evita sa fiti inselati, pe de o parte voi, creditorii, pe de alta parte, voi, debitorii. Insa, mereu am recomandat si voi recomanda de fiecare data: mai bine mergeti la un avocat in asemenea situatii, achitati o consultanta (100-300 lei) decat sa va treziti apoi tarati in judecata si nevoiti sa faceti eforturi substantiale sa tineti piept. Preveniti inainte sa fie necesar sa vindecati! Suntem prea saraci sa ne permitem costuri mai mari pentru ignoranta!

Drum drept!
Av. Alina VEZUREANU

0 COMENTARII:

Trimiteți un comentariu

AI O INTRABARE? ADRESEAZ-O AICI!
Reguli inainte sa ne scrii:
- Citeste cu atentie articolul
- Citeste Regulamentul Site-ului
- Nu folosi prescurtari sau abrevieri de genul mn, dak, adik, dc, etc
- Nu folosi litere mari si incearca sa adresezi o intrebare coerenta.
- Limiteaza-te la maxim 6 randuri, spatiul nu ne permite sa publicam povestile mai lungi si vor fi eliminate

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...